Newsletter
Email:
Poll: Ce stiri preferati!
Care sunt stirile Dvs. preferate?
Acasă | Social | Bulgaria serbeaza 135 de ani de la Eliberarea tarii de sub jugul otoman

Bulgaria serbeaza 135 de ani de la Eliberarea tarii de sub jugul otoman

Mărime font: Decrease font Enlarge font
Asociatia Traditsia in uniforme model 1877 de voluntari bulgari independenta. Asociatia Traditsia in uniforme model 1877 de voluntari bulgari independenta.

Bulgaria aniversează duminică, 3 martie, 135 de ani de la Eliberarea țării de sub jugul otoman. Pentru a marca aceste eveniment în dimineața zilei de sâmbătă, 2 martie a fost dezvelit un bust al generalului rus Yosif Gurko, eliberatorul viitaorei capitale. La ceremonie au participat Președintele Parlamentului bulgar, Tsetska Tsacheva, și parlamentari din Rusia, Lituania, Letonia, România, Macedonia, Serbia și Muntenegru aflați în vizită în Bulgaria cu ocazia zilei sale naționale. La ceremonie au asistat de asemeni și primarul adjunct al Sofiei însărcinat cu problemele culturale, Todor Chobanov, și reprezentanți ai fundației Eroii și cetățenii Bulgariei, echivalentul bulgar al Asociației Cultul Eroilor din România. Din partea parlamentarilor invitați a vorbit ambasadorul rus Yuriy Isakov. 

Bustul este opera sculptorului rus Gregory Pototsky, este realizat din bronz, are înălțimea de 1,3 metri și este amplasat pe un soclu circular din marmură înalt de 2 metri. Episcopul Ioan de Znepole a sfințit bustul în cadrul unei liturghii speciale. El a binecuvântat pe cei prezenți în numele patriarhului Bisericii Ortodoxe Bulgare și mitropolitului de Sofia, Neofit. Generalul conte Iosif Vladimirovici Gurko sau Josiph (Osip) Gurko s-a născut la 16/28 iulie 1828 la Veliki Novgorod și a încetat din viață la 15/28 ianuarie 1901 lângă Tver. De origine belarusă și polonă, generalul a fost format inițial în Corpul de Paji Imperial, a intrat în Garda Imperială rusă ca sublocotenent de husari la 1846, unde avansează la gradul de căpitan la 1857, adjutant al țarului Alexandru al II-lea al Rusiei la 1860, avansat colonel la 1861 apoi comandant al Regimentului 4 de Husari din Mariupol la 1866, numit general-maior în suita țarului la 1867. Participant la Războiul Crimeei dintre 1853 – 1856 când este staționat cu unitatea sa la Belbek. În 1873 devine comandant al unui regiment de grenadieri de unde trece la comanda primei brigăzi, a doua divizie de cavalerie din Garda Imperială. Se remarcă în timpul războiului ruso-turc dintre 1877 - 1878, când comandă centrul frontului rus în timpul bătăliilor purtate în sudul Dunării în Rumelia otomană. Acest detașament de 12.000 de oameni a cuprins și un corp de voluntari bulgari, formați și înarmați de Rusia imperială, cu baza pe teritoriul românesc. 

Generalul rus este comandantul cel mai eficient din prima parte a campaniei antiotomane. Astfel, la data de 7 iulie el eliberează Tarnovo, după care traversează Balcanii prin trecătoarea Haim Boaz de unde se va deplasa la Hainkyoi iar de aici va captura Uflani, Maglizh și Kazanlak. La 18 iulie el atacă celebrul pas Shipka, de unde otomanii se retrag în ziua următoare. La Constantinopol se produce panică, pentru că la două săptămâni de la trecerea Dunării generalul ocupase 3 trecători în Balcani și aproape jumătate din Rumelia. După câteva misiuni de recunoaștere în valea Tundzha, generalul ocupă Stara Zagora (în turcă: Eski Zaara) și Nova Zagora (în turcă: Eni Zaara) și are primele ciocniri cu o armată otomană sub comanda lui Suleiman Pașa. Acțiunile sale determină chemarea marelui comandant otoman Osman Pașa de la Vidin la centrul dispozitivului otoman pentru a opri înaintarea comandantului rus pe direcția zonei puternic fortificate de la Plevna și pentru a întări forțele lui Suleiman Pașa. Numit șeful cavaleriei aliate ruso-române, Gurko întrerupe comunicațiile Plevnei cu Orkhanie și eliberează Gorni-Dubnik, Telische și Vratsa, apoi la mijlocul lui noiembrie ocupă Orkhanie și, în decembrie 1877, îl înfrânge pe Suleiman Pașa în bătălia de la Philippopolis (Plovdiv) și ocupă Sofia, viitoarea capitală a statului bulgar, și orașul Plovdiv, iar astfel deschide calea spre Adrianopole și Constantinopol. Deoarece în ianuarie 1878 se va declara armistițiul campaniei de la sudul Dunării, generalul va înceta operațiunile militare. Va fi înobilat cu titlul de conte și va primi Ordinul Sfântul Gheorghe clasa a 2-a și alte ordine pentru faptele sale de arme din timpul campaniei. Între 1879 – 1880 îndeplinește funcția de guvernator de Sankt Petersburg – iar între 1883 – 1894 îndeplinește funcția de guvernator-general al Poloniei, unde se va implica în mod activ în politicile de rusificare declanșate de țarul Alexandru al II-lea. Își încheie cariera sa militară cu gradul de mareșal.  

Datorită acțiunilor sale decisive generalul rus contribuie la eliberarea nordului și centrului Bulgariei de sub ocupația otomană. Alături de Rusia, un rol semnificativ în obținerea independenței de către vecinul nostru de la sud de Dunăre l-a jucat România, care a fost gazdă primitoare pentru patrioții bulgari, iar ulterior a fost utilizată drept bază de organizare a rezistenței bulgare antiotomane. Rusia a oferit sprijin viitoarei Bulgarii în numele curentului panslavist care pretindea eliberarea tuturor fraților slavi ai Rusiei  din regiunea Balcanilor de sub dominația otomană, în timp ce România a oferit sprijin bulgarilor pentru că existau numeroși cetățeni români de origine bulgară, pentru că exista comuniunea de religie și pentru că, în eventualitatea organizării propriului război de independență contra Imperiului Otoman, bulgarii în plan militar puteau forma o diversiune extrem de utilă în spatele trupelor turcești. Bulgaria începe lupta sa antiotomană modernă la 1862 prin înființarea primei legiuni de voluntari bulgari de Gheorghi Sava Rakovski (1821 – 1867) urmată de altele înființate până la 1867 pe teritoriul românesc. La București va funcționa între 1861 și 1876 un Comitet revoluționar bulgar, marele său organizator fiind Vasil Levski – sau Vasil Ivanov Kuncev – care se naște la 1837 și este arestat și spânzurat de turci la 1873, supranumit Vasil Levski sau Apostolul. El înființează în Bulgaria între 1868 și 1872 o rețea de comitete în extrem de multe din localitățile bulgare, cu scopul pregătirii terenului pentru insurecția generală. În România se vor pregăti așa-numitele cete de comitagii sau revoluționari bulgari, recrutate din rândul bulgarilor care erau cetățeni români sau erau refugiați politici, după cum era cazul cetelor conduse de Hagi Dimităr și Stefan Karagea, care acționează pe teritoriul Rumeliei otomane la 1867, înfrânte în regiunea Munților Stara Planina, sau cetele conduse de Panaiot Hitov și Filip Totiu, cu finanțare din partea fraților Hristo și Evloghi Gheorghiev prin așa-numita ”Societate de binefacere”, instruite în România care devine între 1867 – 1877 o placă turnantă a traficului de arme furnizate de comitetele panslaviste din Rusia astfel ca aceste formațiuni militare bulgare să poată fi bine înarmate. Sunt primele detașamente bulgare întâlnite pe teritoriul viitorului stat bulgar care luptă împotriva otomanilor după dispariția Țaratului de Vidin, cel din urmă stat bulgar, prin înfrângerea uneia dintre ultimele cruciade antiotomane la 10 octombrie 1444 la Varna de către turci, una dintre marile bătălii medievale la care Țaratul a participat cu trupe. Cetele se confruntă cu forțe otomane superioare și sunt înfrânte. În contextul revoltelor antiotomane din Bosnia și Herțegovina din 1875 bulgarii se ridică la luptă în aprilie 1876, prin decizia Comitetului de la Giurgiu, care organizează districte revoluționare la Tarnovo, la Sliven, la Vratsa și la Plovdiv sub conducerea lui Stefan Stambolov, Ilarion Dragostinov, Stoian Zalmov și, respectiv, Panaiot Volov. La Panaghiuriște este sfințit steagul revoltei și este proclamat un guvern ”provizoriu”, la regiunea Tarnovo răsculații vor opune o rezistență înverșunată la mănăstirea Drianovo sub conducerea preotului Hariton, iar în Munții Stara Planina acționează detașamentul de 200 de oameni condus de Hristo Botev, venit din România. În aceste bătălii bulgarii sunt înfrânți, Hristo Botev este ucis la 2 aprilie 1876 în apropiere de Vratsa, noile cete care vin din România pentru a sprijini revolta nu mai găsesc nimic de făcut, astfel că vor pleca, în frunte cu alți șefi bulgari, pe frontul antiotoman din Serbia, deschis în iunie 1876. Rușii îi vor sprijini activ pe sârbi cu ”voluntari”, cu instructori militari, cu un general de armată – Cernicev – care să poată prelua comanda operațiunilor militare generale și cu arme. Războiul durează aproape un an și se termină cu înfrângerea sârbilor. Revoltele antiotomane dintre 1875 – 1876 au avut contribuția lor la eliberarea în 1878 a Bulgariei, deoarece au imobilizat și măcinat forțele turcești, astfel încât nu au mai putut opune în mod decisiv rezistență Rusiei imperiale, care declară război Imperiului Otoman la 12/24 aprilie 1877 la Chișinău. Țarul Alexandru al II-lea (1855 – 1881) care a condus trupele ruse în acest război reprezintă, în viziunea bulgarilor, un eliberator. Dar după o serie de succese inițiale repurtate de valorosul general Gurko, în urma bătăliei de la pasul Shipka, desfășurată între 9/21 – 13/25 august 1877, când Suleiman Pașa cu 40.000 de oameni va fi respins de o grupare bulgaro-rusă care apăra trecătoarea iar Osman Pașa va fi rechemat de la Vidin, războiul va trece din faza de mișcare în faza de poziție, moment în care sunt atacate și cucerite celebrele redute de la Grivița, Plevna, Rahova, Vidin cu sprijinul aliaților români care pierd mai multe mii de oameni pentru eliberarea poporului bulgar. Românii au intrat în război deoarece doreau să-și câștige la rândul lor independența, dar în urma cererii prințului imperial Nicolae, după ce la început au adoptat o poziție prudentă de neutralitate. 

În urma Păcii de la San Stefano – localitate din apropiere de Constantinopol – de la 3 martie 1878, care va fi confirmată de Pacea de la Berlin de la 13 iulie 1878, Marile Puteri intervin în regiunea Balcanilor prin transformarea Rumeliei Occidentale în Principatul Bulgaria, în timp ce Rumelia Orientală devine o provincie autonomă față de Constantinopol sub conducerea unor guvernatori, dintre care primul va fi Alexandar Bogoridi (1879 – 1884) urmat de Gavril Krastevich (1884 – 1885), iar la 6 septembrie 1885 provincia se unește cu Principalul Bulgariei. Rușii au intervenit masiv în organizarea și modernizarea noului stat, cu suprafața de circa 170.000 de kmp, cu o populație de peste două milioane de oameni, care se va dubla în 30 de ani, aflat sub conducerea unui principe (knyaz) dintr-o familie domnitoare occidentală, Alexandru I de Battenberg (1879 – 1884) urmat de Ferdinand I de Saxa Cobourg-Gotha (1887 – 1918). Din 1878 data de 3 martie devine așadar ziua națională a independenței Bulgariei. Independența de stat a Bulgariei va fi proclamată și de drept abia la 5 octombrie/22 septembrie 1908 de către knyazul de atunci al Bulgariei, Ferdinand I (1887 – 1918) devenit cu această ocazie rege (țar). Manifestul de la data de 5/22 octombrie 1908 este citit de rege în biserica cu hramul celor 40 de sfinți din vechea capitală bulgară Tarnovo, gest simbolic, deoarece astfel se confirmă unificarea definitivă a Principatului Bulgaria, cu sediul puterii politice la Sofia, cu Rumelia de Est, cu sediul puterii politice la Plovdiv, într-un stat suveran și indivizibil. Proclamarea independenței de jure a Bulgariei este favorizată de frământările de ordin politic din Imperiul Otoman, zguduit de o criză politică și economică fără precedent, care permite accederea la putere a unei forțe politice noi, Junii Turci, mai liberală și mai deschisă spre reforme față de vechea clasă politică otomană conservatoare. În acea perioadă Austro-Ungaria anexează Bosnia – pe care o ocupase încă din 1878 ca ”preț” al neutralității sale în războiul ruso-turc – iar Grecia se unește cu statul cipriot – unire recunoscută în plan internațional abia la 1913, după primul război balcanic, în care va fi implicată și Bulgaria după transformarea sa în regat.

Manifestul de la Tarnovo anunța că: 

”Inspirat de această lucrare sfântă și ca răspuns la nevoile oamenilor și din voința națională, cu ajutorul Celui Atotputernic, proclam provinciile unite ale Bulgariei la 6 septembrie 1885 drept regat bulgar independent și cu această profundă încredere a oamenilor că acest act va primi aprobarea Marilor Puteri și simpatia întregii lumi civilizate. 

Trăiască Bulgaria liberă și independentă ! 

Trăiască poporul bulgar !

Dat în vechiul oraș Veliko Tarnovo la 22 septembrie 1908, în cel de-al douăzeci și doilea an al domniei noastre. 

Semnătura Majestății Sale: 

Ferdinand I !”

Acea zi de 22 septembrie a rămas cunoscută în istorie drept Nezavisimost na Balgaria (independența Bulgariei) recunoscută pentru prima dată în plan internațional de Austro-Ungaria și Rusia imperială în cadrul întâlnirii de la Buchlau (Boemia). Astfel, în timp ce ziua de 3 martie marchează independența de fapt a Bulgariei, ziua de 22 septembrie reprezintă ziua independenței sale de drept. În urma îndelungatei frății de arme dintre bulgari și români încheiată cu obținerea independenței de către ambele state față de Poarta Otomană, precum și datorită numărului mare de bulgari aflați pe teritoriul României, legăturile în plan cultural cel puțin dintre români și bulgari sunt la fel de strânse în prezent ca și acum 150 de ani. Se poate menționa astfel că există o succesiune de evenimente istorice importante din cadrul războiului de independență de la 1877 – 1878 marcat de participarea la o seamă de evenimente comune de către o serie de asociații de reenactment (reconstituiri istorice) din România și Bulgaria. Astfel Asociația Națională Traditsia din Bulgaria, care promovează uniformele și echipamentul folosite de voluntarii bulgari de la 1877 și de armata bulgară în primul război mondial colaborează cu Asociația Tradiția Militară cu sediul în București care promovează uniformele unităților de dorobanți români participanți la campania de la 1877. În cadrul întâlnirilor celor două asociații, fie în România, fie în Bulgaria, sunt vizitate locuri care au o mare importanță pentru istoria ambelor națiuni – Plevna, Grivița sau pasul Shipka. De asemeni, se reconstituie bătălii importante din acel război, ca ”luarea Plevnei”, reconstituirea asediului uneia dintre principalele fortificații ale sistemului defensiv otoman din Rumelia desfășurat între 20 iulie și 10 decembrie 1877. Datele de 3 martie și 22 septembrie au prin urmare o semnificație istorică deosebită în evoluția politică, socială și economică a Bulgariei moderne.  

 

Subscribe to comments feed Comentarii (5 publicat):

Anuradha pe 15/04/2013 00:29:34
avatar
When you put in the CD, is the drive whirring? If not, then that is a polrbem witht he hardware.If it's an update, try to go to the driver software on your computer and looking for updates. Or, go to their website and search for updates.
Thumbs Up Thumbs Down
0
Yaugel pe 19/01/2015 18:12:02
avatar
With the bases loaded you struck us out with that aneswr!
Thumbs Up Thumbs Down
0
Arlina pe 21/01/2015 03:59:21
avatar
Now I know who the brainy one is, I'll keep <a href="http://yeiidt.com">loniokg</a> for your posts.
Thumbs Up Thumbs Down
0
Coco pe 21/01/2015 20:59:09
avatar
AKAIK yovu'e got the answer in one! http://zkfwxzy.com qzgvfm [link=http://ymwmai.com]ymwmai[/link]
Thumbs Up Thumbs Down
0
Rizwan pe 22/01/2015 17:29:00
avatar
I'm not easily <a href="http://eypctgqxl.com">impesserd</a> but you've done it with that posting.
Thumbs Up Thumbs Down
0
total: 5 | aratând: 1 - 5

Publică comentariu comment

  • Bold
  • Italic
  • Underline
  • Quote

Introduceţi codul din imagine:

  • email Trimite prin email unui prieten
  • print Versiune pentru tipărire
  • Plain text Doar text
Tagged as:
Evaluează acest articol
0