Newsletter
Email:
Poll: Ce stiri preferati!
Care sunt stirile Dvs. preferate?
Acasă | Politic | Europenii asteapta raportul cu privire la atentatul de la Burgas

Europenii asteapta raportul cu privire la atentatul de la Burgas

Mărime font: Decrease font Enlarge font
Foto BGNES Foto BGNES

New York Times

Adaptare după Nicholas Kulish şi Matthew Brunwasser

Sofia, Bulgaria – O întâlnire desfăşurată marţi între oficiali de rang înalt ai guvernului şi ai serviciilor de securitate ai acestei mici ţări balcanice ar putea avea repercusiuni pe termen lung asupra încercărilor incomode ale Europei de destindere a relaţiilor cu grupul militant Hezbollah din Liban. Se aşteaptă tot mai mult ca oficialii bulgari să confirme existenţa unei legături între Hezbollah şi atentatul sinucigaş din iulie 2012 din aeroportul oraşului bulgar Burgas de pe malul Mării Negre, în care au fost ucişi 5 turişti israelieni şi un şofer bulgar de autobuz, iar alte nenumărate persoane au fost rănite. Experţii spun că dovedirea implicării Hezbollah în atentat va forţa Uniunea Europeană să reconsidere desemnarea  grupului ca organizaţie teroristă, după cum au cerut Statele Unite şi Israelul.

Europenii şi-au făcut socoteala tot timpul că indiferent de natura activităţilor desfăşurate de Hezbollah în Orientul Mijlociu, acesta nu reprezintă o ameninţare pentru Europa. Mii de membri şi de susţinători ai Hezbollah operează în Europa fără prea mari restricţii pentru a colecta fonduri care sunt direcţionate înspre grupul din Liban. Schimbarea identităţii grupului în organizaţie teroristă deschide perspectiva unor întrebări tulburătoare pentru Europa – cum ar trebui să se comporte cu aceşti susţinători, de pildă – şi care este genul de ameninţare pe care guvernele încearcă să o evite. “Este universal răspândită temerea că dacă suntem prea vocali în privinţa acestui subiect Hezbollah ar putea lovi din nou, şi s-ar putea ca de această dată victimele să nu mai fie alese din rândul turiştilor israelieni”, a spus Sylke Tempel, redactor şef al revistei germane de relaţii internaţionale Internationale Politik. Însemnătatea situaţiei a creat o stare de presiune pentru oficialii bulgari, care ar dori să menţină legături strânse atât cu Israelul şi cu Statele Unite, care definesc Hezbollah drept o organizaţie teroristă, cât şi cu aliaţii lor europeni ca Franţa şi Germania, care nu o definesc astfel. Oficialii bulgari au preferat prin urmare să adopte o atitudine de tăcere studiată vreme de mai bine şase luni după atac.

“Ei trebuie să precizeze un nume şi să spună cine se află în spatele atacului”, a spus Dimitar Bechev, directorul biroului de la Sofia al Consiliului European pentru Relaţii Externe. “În acelaşi timp, ei nu vor să acţioneze singuri. Pentru că orice ar spune ar avea urmări nu doar pentru Bulgaria, ci şi pentru Uniunea Europeană în ansamblu”.

Un purtător de cuvânt al preşedintelui bulgar, Veselin Ninov, a afirmat că ministrul bulgar de Interne, Tsvetan Tsvetanov, era aşteptat să anunţe marţi rezultatele raportului preliminar privitor la progresele înregistrate în cazul investigării atacului de la Burgas, după întâlnirea Consiliului suprem de apărare a ţării care include premierul, miniştrii cabinetului şi reprezentanţi ai forţelor armate şi de securitate din Bulgaria. Domnul Ninov nu a menţionat dacă vor fi identificaţi generic responsabilii din spatele atentatului sau dacă identitatea lor va fi dezvăluită.

Oficialii bulgari sunt perfect conştienţi de miza faptului că absenţa unor dovezi semnificative în această privinţă ar fi imediat promovată de un mare număr dintre membrii Uniunii Europene care ar prefera să nu fie confruntaţi cu problema Hezbollah. “Nu este vorba de o campanie”, spune Phillip Missfelder, un membru de marcă al Uniunii Creştin Democrate din Germania şi purtător de cuvânt pentru problemele de politică externă al partidului în parlamentul german. “Câţiva oficiali germani au aruncat cu vorbele”.

Dar domnul Missfelder spune că atitudinea faţă de Hezbollah se schimbă treptat. “Este clar că sunt conduşi de Iran şi că destabilizează regiunea. Grupul celor care cred că Hezbollah reprezintă un factor de stabilitate devine tot mai restrâns”.

Natura duală a Hezbollah, totodată ceea ce serviciile de informaţii occidentale numesc organizaţie teroristă şi partid politic care dezvoltă proiecte sociale semnificative, inclusiv şcoli şi spitale, determină ca situaţia să fie cu atât mai dificilă. Hezbollah este un actor politic semnificativ în Liban, şi mulţi oficiali europeni se tem în mod deosebit de tulburarea situaţiei politice actuale din regiune în contextul războiului civil din Siria. Există deja un fel de înţelegere tacită prin care dacă Hezbollah se menţine oarecum în umbră şi se mulţumeşte cu activităţile sale de colectare de fonduri, europenii nu vor interveni. Numai în Germania circa 950 de persoane au fost identificate ca susţinători ai organizaţiei încă din 2011. Grupul a fost mereu tratat drept o forţă benignă, chiar dacă avertismentele cu privire la pericolul pe care îl reprezintă au variat în intensitate.  

Omid Nouripour, membru al Bundestag-ului şi purtător de cuvânt al Partidului Verde cu privire la problemele de securitate, a declarat că s-a opus timp de ani de zile declarării Hezbollah ca organizaţie teroristă. “În actuala situaţie, cu Siria, nu cred că este momentul pentru izolarea Hezzbollah”, a spus domnul Nouripour. Dar Franţa rămâne ţara din Uniunea Europeană cu implicarea cea mai puternică atât în Liban cât şi în Siria, şi care are cuvântul cel mai greu în politica europeană faţă de Hezbollah, crede  François Heisbourg, consilier special al Fundaţiei pentru Studii Strategice din Paris. “Francezii, pe cât de mult posibil, încearcă să evite destabilizarea politică şi radicalizarea situaţiei din Liban”, a spus domnul Heisbourg. “Îndreptar pentru Franţa sunt situaţia din Liban şi politicile din Liban. Nu este ca şi cum Franţa nu ar şti că Hezbollah este o organizaţie teroristă”.

Olanda a declarat deja Hezbollah drept organizaţie teroristă. Marea Britanie a înregistrat doar aripa militantă a grupului drept organizaţie teroristă, pe care o separă de aripa sa politică. Statele Unite şi Israelul au fost statele cele mai vocale în privinţa violenţei grupului şi legăturilor sale cu Iranul. “Aş descrie Hezbollah drept cea mai puternică organizaţie teroristă din lume, şi drept cea mai disciplinată”, a spus Michael Chertoff, fostul secretar pentru securitate internă din perioada administraţiei George W. Bush.

Un autocar turistic care transporta excursionişti israelieni a explodat într-o minge de foc în afara aeroportului Burgas. Au fost ucise şapte persoane inclusiv atentatorul. Aproape imediat atacul a primit conotaţii politice, cu ecouri în plan internaţional la Ierusalim, Beirut şi Teheran. Imediat după atac premierul israelian Benjamin Netanyahu a condamnat Iranul şi ceea ce oficialii au definit ca surogat al său, Hezbollah, pentru comiterea acestui atac. La scurtă vreme după aceea un oficial american care a dorit să-şi păstreze anonimatul a spus că Teheranul ar fi îndemnat Hezbollah-ul să atace ţinte israeliene ori de câte ori ar fi avut ocazia. Un oficial guvernamental israelian de rang înalt a spus că serviciile de informaţii ar fi identificat o serie de convorbiri telefonice purtate între Liban şi Burgas în timpul celor două luni care au determinat declanşarea atacului, cu un vârf în cele trei zile de dinaintea acestuia.

Atacul, declanşat în contextul dejucării mai multor comploturi îndreptate contra intereselor israeliene în întreaga lume, a fost perceput drept o răzbunare pentru uciderea savanţilor atomişti iranieni în cadrul a ceea ce analiştii au numit un război din umbră îndreptat contra Israelului de Iran în alianţă cu Hezbollah. Iranul a condamnat Israelul pentru asasinarea câtorva savanţi atomişti. Israelul a spus că Hezbollah şi Iranul se află în spatele unei serii de atacuri îndreptate contra unor ţinte israeliene din India, Georgia, Thailanda şi din alte regiuni, în afara atacului cu bombă de la Burgas. La scurtă vreme de la atac premierul bulgar Boiko Borisov a definit grupul din spatele acestuia drept o echipă “excepţional de experimentată” şi a descris atacul drept o conspiraţie cu tentacule multiple, nicidecum o simplă acţiune individuală. Un membru al serviciilor de securitate bulgare a spus că este “clară implicarea Hezbollah” atât la nivelul modului de organizare al atacului cât şi la nivelul dovezilor acumulate în acest sens.

Dar bulgarii au refuzat brusc să condamne Hezbollah la acea vreme. Au trecut şase luni fara a exista o declaraţie oficială din partea oficialităţilor bulgare. “Dacă luăm în considerare faptul că există suspiciunea unor implicaţii politice până dincolo de graniţele Bulgariei, este uşor de înţeles că ei doar au tras de timp”, a declarat domnul Bechev Consiliului Europei. 

Subscribe to comments feed Comentarii (2 publicat):

Kirill pe 15/04/2013 01:02:25
avatar
It's simple. Firstly you suervy it so you know exactly where you're making the patterns and starting each circle. One person stands at the center of the circle with a bit of string of part the radius of the circle, and you use stompers' to flatten the stalks up to that desired part spiralling outwards or whatever at your discretion. You're a fool for even questioning if these are man made or not.
Thumbs Up Thumbs Down
0
Mariana pe 16/04/2013 15:07:00
avatar
On GE 5, click the clock icon to use the historical imegary feature. Then drag the slider back and forth to see past pictures.If there is no newer imegary, then you'll just have to wait till a Google satellite passes by your area again.
Thumbs Up Thumbs Down
0
total: 2 | aratând: 1 - 2

Publică comentariu comment

  • Bold
  • Italic
  • Underline
  • Quote

Introduceţi codul din imagine:

  • email Trimite prin email unui prieten
  • print Versiune pentru tipărire
  • Plain text Doar text
Tagged as:
Evaluează acest articol
0