Newsletter
Email:
Poll: Ce stiri preferati!
Care sunt stirile Dvs. preferate?
Acasă | Politic | Bulgaria va fi guvernata de o coalitie de 3 partide, afirma fostul presedinte socialist

Bulgaria va fi guvernata de o coalitie de 3 partide, afirma fostul presedinte socialist

Mărime font: Decrease font Enlarge font
Foto SPA Foto SPA

Viitorul guvern al Bulgariei va fi format dintr-o coaliție de 3 partide, a prezis fostul președinte socialist bulgar Georgi Parvanov în cadrul unui interviu acordat postului bulgar de radio Darik. El a refuzat însă să nominalizeze membrii acestei coaliții. În opinia sa este o misiune imposibilă pentru actualul partid de guvernământ bulgar, GERB, să câștige un număr suficient de voturi la viitoarele alegeri încât să poată forma un guvern minoritar.

Potrivit lui Parvanov noul cabinet, indiferent de componența sa, va avea nevoie de întregul sprijin al bulgarilor pentru a impune reformele necesare, dar atât de neglijate în ultimii 4 ani. El totuși nu a numit partidele ce ar putea forma alături de Partidul Socialist un cabinet de coaliție.

Cei mai în măsură pentru alegătorii bulgari să formeze cabinetul vor fi deciși în 2013 după o campanie preelectorală care ar putea sau nu să accelereze pulsul votanților. Pentru prima dată de la căderea regimului comunist din Bulgaria nu există candidați cotați drept favoriți de sondajele de opinie pentru ocuparea postului de premier. La alegerile parlamentare care vor fi organizate fie în vara, fie în toamna acestui an, bulgarii vor trebui să-și decidă într-un mod sigur viitorul. 

Acum 4 ani electoratul a tânjit după un lider dominant care să repare eșecurile premierului precedent Stanishev și ale coaliției sale nefuncționale de 3 partide, astfel încât s-a lăsat ”vrăjit” de harisma lui Borisov. Totuși, zvonurile referitoare la legăturile sale cu crima organizată, grosolănia și lipsa de finețe pot fi greu considerate un titlu de glorie pentru el, în timp ce tot mai mulți bulgari sărăcesc și suferă datorită absenței reformelor, banilor și justiției. Borisov, printr-un amestec de supraestimare a talentului său politic și subestimare a manierei sale mercantile și nerăbdătoare de conducere și-a erodat capitalul de imagine și, din acest motiv, susținerea pentru socialiști a atins cote fără precedent.

Dar votanții bulgari nu pot uita decât foarte greu că liderul socialiștilor Serghei Stanișev și-a încheiat mandatul de prim-ministru în 2009 slăbit politic, incapabil să combată zvonul că nu era decât o păpușă în mâinile foștilor miniștri bulgari ai energiei și internelor Rumen Ovcharov și Rumen Petkov. 

 Al treilea candidat important, fostul comisar european Meglena Kuneva se simte mai bine în arena internațională decât pe scena politică bulgară. Ea nu e o novice în politica externă, spre deosebire de Borisov. Dar ea nu are potențial pentru exercitarea puterii ca un mesia,  atât în mod real, cât și în mod simbolic.

Analiștii spun că acești candidați favoriți sunt însă suficient de inteligenți și pragmatici pentru a forma în viitor coaliții, deși azi se jură că o astfel de atitudine iese din discuție.

Subscribe to comments feed Comentarii (0 publicat):

total: | aratând:

Publică comentariu comment

  • Bold
  • Italic
  • Underline
  • Quote

Introduceţi codul din imagine:

  • email Trimite prin email unui prieten
  • print Versiune pentru tipărire
  • Plain text Doar text
Tagged as:
Evaluează acest articol
0