Newsletter
Email:
Poll: Ce stiri preferati!
Care sunt stirile Dvs. preferate?
Acasă | Business | Bulgaria conteaza pe propriile depozite de gaz, spune ministrul bulgar al energiei

Bulgaria conteaza pe propriile depozite de gaz, spune ministrul bulgar al energiei

Mărime font: Decrease font Enlarge font
Ministrul bulgar al energiei și economiei, Delyan Dobrev, afirmă că noul contract referitor la gaz cu gigantul energetic rus Gazprom este ”un mare succes”.  Foto: BgNES Ministrul bulgar al energiei și economiei, Delyan Dobrev, afirmă că noul contract referitor la gaz cu gigantul energetic rus Gazprom este ”un mare succes”. Foto: BgNES

Bulgaria contează pe propriile ei depozite de gaz pentru a fi independentă energetic, a spus duminică ministrul energiei din Bulgaria Delyan Dobrev, citat de (BTA). Potrivit lui, Bulgaria este în urmă la nivelul dezvoltării și exploatării depozitelor ei de gaz. În prezent, cabinetul bulgar încearcă să grăbească procesul valorificării unor astfel de resurse, deoarece gazul local este cu 35% mai ieftin decât gazul importat de Bulgargaz.

Ministrul a oferit ca exemplu al eforturilor guvernului firma mixtă formată în Bulgaria de către compania Total din Franța, OMV Austria și Repsol din Spania pentru exploatarea în Marea Neagră a zăcămintelor de petrol și gaz Block 1-21 Asparuh Khan. Dobrev a spus că doar de 4 ani și jumătate Bulgaria are dovada existenței bogatelor zăcăminte de aici.

Procedura acordării concesiunii unui alt zăcământ, Block 1-22 Teres a început de asemeni. Anunțul deschiderii perioadei de primire a ofertelor a fost afișat în ziarul oficial al Uniunii Europene, a mai spus Dobrev, care a adăugat că perioada limită până la care se pot depune oferte este mai 2013. El a mai afirmat că Strategia Energetică a Bulgariei prevede ca până în 2020 să fie asigurată gazeificarea țării în proporție de 30%, pentru reducerea cu 20% a folosirii electricității și a reducerii emisiilor de carbon cu 13%.

Ministrul a caracterizat noul contract de furnizare a gazului încheiat cu gigantul energetic rus Gazprom drept un ”mare succes”. Dobrev a mai informat că investițiile străine directe în Bulgaria în perioada ianuarie – octombrie 2012 s-au ridicat la 1,33 miliarde de euro, iar în perioada 2014 – 2020 este așteptată injectarea în economie a unui capital de minim 1,2 miliarde de euro, în cadrul programului operațional al Uniunii Europene pentru stimularea inovației și competitivității.

Procedurile realizării contractelor de implementare a unor inovații în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) în valoare de 88 de milioane de leva vor fi anunțate în 2013. Alte 29 de milioane de leva vor fi alocate dezvoltării programelor de pregătire a personalului. Analog se constată buna execuție a programului în valoare de 300 de milioane de leva, confinanțat cu Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, pentru eficiență energetică.  

Subscribe to comments feed Comentarii (0 publicat):

total: | aratând:

Publică comentariu comment

  • Bold
  • Italic
  • Underline
  • Quote

Introduceţi codul din imagine:

  • email Trimite prin email unui prieten
  • print Versiune pentru tipărire
  • Plain text Doar text
Tagged as:
Evaluează acest articol
0